1.000 de Euro pusi in joc la Hackathon-ul Divergent, pentru liceeni

Divergent Academy – ONG-ul creat de T-Me Studios în primăvara lui 2017 pentru familiarizarea generațiilor tinere cu zona de tech locală, mai exact cu dezvoltatorii de produs tech – va organiza, pe 25-26 noiembrie, un hackathon pentru elevii de liceu. Echipa castigatoare va fi premiata cu 1.000 de Euro.

1-000-de-euro-pusi-in-joc-la-hackathon-ul-divergent-pentru-liceeni.png

Hackathon-ul – maratonul de cod – va avea loc la sediul T-Me Studios din Skanska Green Court, în weekend-ul 25-26 noiembrie și se adresează exclusiv liceenilor (16-18 ani), care pot participa în echipe de câte doi, trei sau patru.

Doritorii se pot înscrie cu echipa completând formularul de pe pagina hackathon-ului, http://bit.ly/divergent-hackathon

Atenție! Vor putea fi maxim șapte echipe participante, iar perioada de înscrieri se va încheia după ocuparea locurilor disponibile.

Participanții la Divergent Hackathon vor avea la dispoziție 12 ore pe 25 noiembrie să creeze un produs minim viabil (aplicație sau pagină web) pornind de la o temă care li se va dezvălui în ziua evenimentului. De asemenea, pe parcursul hackathon-ului, vor beneficia de îndrumarea unor mentori din T-Me Studios și companiile partenere ale Divergent Academy.

Duminică, 26 noiembrie, echipele vor avea trei ore pentru alcătuirea prezentării pentru juriu, urmând ca duminică după-amiază, echipele să expună rezultatele în fața juriului – și a colegilor și prietenilor care vor veni să îi susțină – pe scena amplasată în cadrul evenimentului Start2Play, primul târg de jocuri și jucării din România (http://www.romexpo.ro/events/start2play/).

Mai multe detalii vor fi postate în următoarele săptămâni pe pagina hackathon-ului.

Evenimentul Divergent Hackathon se aliniază cu scopul Divergent Academy de a facilita accesul tinerilor la firmele și profesioniștii din zona de tech, în speranța că se vor orienta spre o carieră în domeniile conexe.

Dintre acțiunile întreprinse de Divergent Academy în cele câteva luni de la începerea activității, amintim internship-urile oferite liceenilor la firme partenere de IT/tech din București, bursele oferite pentru cursul de Android Essentials în parteneriat cu Mobile Academy liceenilor interesați de fundamentele sistemului de operare, precum și Divergent Talks, un  proiect pilot de întâlniri între liceeni și oameni de succes din zona de tech, organizat la CN Gheorghe Lazăr.

T-Me Studios, fondatoarea Divergent Academy, este o companie internațională cu sediul în România care dezvoltă aplicații de mobil. Prezentă pe piață de patru ani, T-Me Studios și-a clădit un renume ca publisher prolific pe Google Play, cu mai mult de 10.000 de aplicații publicate până în prezent și zeci de milioane de useri în aplicațiile din portofoliu.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s