Daniel Metz, românul care conduce 1.500 de IT-ști și are o cifră de afaceri de 60 de milioane euro

IT-ul reprezintă soluţia prin care România poate face un salt uriaş în viitor. Tocmai de aceea în şcoli trebuie să se acorde mai multă atenţie acestui domeniu care funcţionează deja cu succes la Cluj.

Acolo, Daniel Metz, unul dintre pionierii IT-ului din România a construit un imperiu şi lucrează pentru cele mai puternicie mărci auto din întreaga lumea. Munceşte mult şi încearcă să înţeleagă cum arată viitorul. Asta îl ajută în afaceri dar şi în relaţia cu angajaţii care sunt tot mai pretenţioşi. Pentru el, educaţia şi tehnologia ar trebui să fie priorităţile României.

Cluj Napoca, oraşul cu cea mai accelerată dezvoltare din România. Giganţii Facebook, Google sau Microsoft şi-au deschis aici sedii şi oraşul a ajuns de câţiva ani un adevărat Silicon Valley de România.

Peste 20.000 de IT-ști lucrează aici, iar locul a devenit o atracţie pentru tineri din toată ţara. Aproape de catedralele din centru, o clădire impunătoare este luată cu asalt în fiecare dimineaţă de sute de IT-ști. La ultimul etaj, Daniel Metz priveşte cu încredere spre viitor, la oraşul care i se întinde în faţă. El este unul dintre părinţii IT-ului din Cluj.

Daniel Metz: “Mă gândeam azi dimineaţă cu ce seamănă ţara asta? Cu ce seamănă? Ştiţi ce imagine mi-a venit în minte. Să vă închipuiţi o casă frumoasă, idila la marginea unui oraş. Şi vedeţi casa asta de departe şi arată minunat. Aşa arată România de la distanţă.

Şi când intri în curtea acelei case vezi că nu e îngrijit, vezi mizerie şi dai peste o familie în care toţi se ceartă unii cu alţii. Noi suntem la o cotitură în momentul de față şi noi am putea în momentul de faţă prin nişte măsuri, printr-o abordare pozitivă, prin nişte oameni pe care să îi doară, eu cred că am putea să schimbăm complet destinul”

Danie Metz şi-a schimbat destinul în 2.000, când a pornit afacerea cu 10 angajaţi. Acum are peste 1.500 de IT-ști în subordine, clienţi din întreaga lume şi o cifră de afaceri care sare de 60 de milioane de euro în acest an.

INTERVIUL INTEGRAL POATE FI CITIT PE ȘTIRILEPROTV.RO

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s