Advertisements
October 24, 2018
  • 3:54 pm HTC lansează EXODUS 1, o versiune inițială a telefonului cu tehnologie blockchain
  • 3:50 pm Totul despre primul partid blockchain
  • 3:46 pm Comerțul electronic va crește cu 8,8% pe an până în 2022 în cele 6 piețe mari ale Europei Centrale și de Est
  • 3:42 pm Joburile viitorului în companii de top
  • 3:39 pm Premiera in Romania: Mastercard Technology Summit – cele mai noi tehnologii de plata ale Mastercard, disponibile in Bucuresti

Îmbunătățiri ale performanțelor în zona focalizării automate, modului Pro Capture, fotografierii tethered, compatibilității obiectivelor, confortului la operare, dar și altele.

Consecvent cu angajamentul său de a aduce îmbunătățiri continue și de a adăuga noi caracteristici la modelele avansate și profesionale, Olympus a lansat actualizări importante de firmware pentru camerele foto Olympus OM-D E-M1 Mark II, OM-D E-M5 Mark II și Olympus PEN-F. Versiunile actualizate 2.0 pentru E-M1 Mark II, 4.0 pentru E-M5 Mark II și 3.0 pentru PEN-F sunt disponibile acum pentru a fi descărcate prin intermediul aplicației Olympus Digital Camera Updater și adaugă noi funcții și performanțe îmbunătățite, plus un nou Filtru Artistic, pentru toate cele trei modele.

O dată cu actualizările de firmware, va fi lansat un fișier LUT care permite îmbunătățirea (corecția) culorilor din cadrele video obținute cu E-M1 Mark II sau E-M5 Mark II în modul Flat atunci când se utilizează aplicația Blackmagic DaVinci Resolve.

Îmbunătățiri aduse de versiunea firmware 2.0 pentru OM-D E-M1 Mark II

Proiectat pentru a face față rigorilor utilizării profesionale, Olympus OM-D E-M1 Mark II furnizează o calitate excepțională a imaginii cu performanțe sporite de viteză, neegalate, într-un corp compact, ușor, dar robust. Îmbunătățirile includ:

Mod Pro Capture îmbunătățit:

    • numărul imaginilor precaptate a crescut de la 14 la 35, un simbol nou afișat în modul Live View va semnala când acest mod este activ, toate obiectivele atașate sunt acum compatibile cu modul Pro Capture H

A fost adăugată setarea pentru alegerea Small AF (S-AF și C-AF):

    • oferă un nivel mai ridicat de precizie în alegerea unei anumite ținte AF

A fost adăugat suport pentru a face Focus Stacking  direct din meniul camerei, pentru obiectivul M.Zuiko Digital ED 12-100mm F4.0 IS PRO:

    • există acum posibilitatea de a realiza Focus Stacking direct din în cameră cu un număr de opt obiective  M.Zuiko*

A fost adăugată opțiunea de a realiza corecția distorsiunilor  date de obiectivul Fisheye (atunci cînd se utilizează obiectivul M.Zuiko Digital ED 8mm F1.8 Fisheye PRO):

    • obiectivul 8mm F1.8 Fisheye PRO poate fi acum utilizat ca un obiectiv super angular fără a produce efectul de ochi de pește. Efectul corecției poate fi vizualizat pe monitor, în modul Live View, înainte de a face fotografia.

A fost adăugată funcția “Flicker Scan” (Scanare frecvență pâlpîire):

    oferă indicii pe monitor, în modul Live View, despre cât de mult pâlpîie lumina într-o scenă de lucru și ajută la selectarea unei viteze de declanșare adecvate pentru a evita apariția efectului de pâlpâire, atunci cînd se fotografiază  cu surse de iluminare cu LED, în modul de declanșare silențios (cu obturator electronic)

A fost adăugat noul filtru artistic Bleach Bypass (Ignorare albire):

    • acest filtru reproduce un efect similar cu cel utilizat la developarea filmului color pentru o obține un efect special – conferă în fotografii o amprentă dură peisajului urban și un finisaj impresionant pentru texturile metalice

Îmbunatațiri suplimentare:

    raportul de mărire inițial din timpul redării imaginilor poate fi acum setat; îmbunătățirea performanțelor în mod C-AF; îmbunătățirea performanțelor sistemului de stabilizare (IS) la filmare pentru a permite panoramarea cu o mai mare naturalețe; îmbunătățirea receptivității și stabilității la fotografierea în mod tethered, asistată de calculator, cu aplicația Olympus Capture; un indicator precis al nivelului bateriei

Îmbunătățiri aduse de versiunea firmware 4.0 pentru OM-D E-M5 Mark II

La fel ca toate modelele din gama Olympus OM-D, OM-D E-M5 Mark II este proiectat pentru a excela în viteză, precizie, creativitate și calitate a imaginii.

Îmbunătățirile aduse de noua actualizare sunt:

A fost adăugată funcția Focus Stacking în cameră:

    • disponibilă pentru un număr total de 8 obiective M.Zuiko *

A fost adăugat noul filtru artistic Bleach Bypass (Ignorare albire):

    vedeți detaliile mai sus.

Caracteristici suplimentare aduse de versiunea firmware 3.0 pentru Olympus PEN-F

Materialele cele mai bune și cerințele pentru calitate înaltă, combinate cu un design atemporal fac o cameră extraordinară – Olympus PEN-F. Cu ajutorul panoului de control inovativ al profilului monocromatic și de culoare, fotografii pot personaliza în totalitate, cu ușurință, modul în care va arăta imaginea lor – o caracteristică care a fost îmbunătățită și mai mult cu ultimul firmware.

Sărbătorind cea de-a doua aniversare a acestui model exclusivist, Olympus lansează nu numai o nouă versiune de firmware, ci și un set de accesorii dedicate, compus din două genți, o husă și o curea, realizate cu măiestrie în colaborare cu producătorii francezi de obiecte din piele Bleu de Chauffe. Detaliile de firmware includ:

Funcționalitate adăugată pentru transferul si salvarea setărilor Profilului Monocrom si de Culoare ale imaginilor captate cu PEN-F la cameră prin intermediul Olympus Digital Camera Updater (ver. 2.1)Au fost adăugate efecte de umbrire pentru controlul Profilului de Culoare și al Creatorului de Culoare:

    • efectele de umbrire din Creatorul de Profil Monocrom sunt disponibile acum și în panoul de control a Profilului de Culoare și Creatorului de Culoare pentru o exprimare fotografică mult mai variată

A fost adăugat noul filtru artistic Bleach Bypass (Ignorare albire):

    vedeți detaliile mai sus.

* M.Zuiko Digital ED 8mm F1.8 Fisheye PRO, ED 7-14mm F2.8 PRO, ED 12-40mm F2.8 PRO, ED 30mm F3.5 Macro, ED 60mm F2.8 Macro, ED 40-150mm F2.8 PRO, ED 12-100mm F4.0 IS PRO și ED 300mm F4.0 IS PRO

Advertisements
admin

Redactor online cu o experiență de aproape zece ani.

RELATED ARTICLES
LEAVE A COMMENT

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: