WatchShop.ro: Vânzările de ceasuri premium vor depăşi anul acesta 20% din comenzi

În prezent, ceasurile premium reprezintă 15% din totalul achizițiilor de pe WatchShop.ro. Serviciile post-vânzare sunt un argument esențial pentru cumpărători.

Ingersoll, brand premium adus în România exclusiv de WatchShop.ro, este singurul care oferă garanție pe viață pentru mecanism

Categoria ceasurilor premium, cu prețuri ce depășesc 800 de lei, generează, în prezent, 15% din totalul comenzilor plasate de clienți pe WatchShop.ro. Tendința pasionaților de ceasuri pentru achiziții de produse premium, care se diferențiază și prin mecanisme de calitate, se va accentua pe parcursul anului.

„Ne așteptăm ca anul acesta vânzările de ceasuri premium să depășească 20% din totalul înregistrat pe WatchShop.ro. Achizițiile de ceasuri dintr-o categorie superioară de preț reprezintă o tendinţă care se impune și în România și pe care o susţinem prin diversificarea portofoliului de produse și introducerea de noi branduri exclusive în shop. De asemenea, investiţiile în servicii pre și post-vânzare, precum revizii gratuite, gravură laser, ambalarea produselor pentru cadou și returul gratuit timp de 365 de zile, care sunt tot mai apreciate de pasionații de orologerie, vin să sprijine vânzările din această categorie”, spune Dragoș Diaconu, CEO WatchShop.ro.

Românii vor ceasul oficial al Armatei Americane

Peste 15% din vânzările de ceasuri premium de pe WatchShop.ro vor fi generate anul acesta de brandul american Ingersoll, ceasul oficial al Armatei Americane, adus în România, începând din septembrie 2017, în exclusivitate, de WatchShop.ro. Cu o istorie de peste 125 de ani, brandul Ingersoll a fascinat milioane de oameni din întreaga lume şi, mai nou, se bucură de apreciere şi în rândul românilor.

De la începutul anului, cel mai scump ceas Ingersoll vândut în România, în luna martie, unui client WatchShop.ro din București, a fost un model de colecție, dintr-o serie limitată de 250 de bucăți disponibile în toată lumea, la prețul de 2.710 lei.

Ceasul de buzunar The Trenton I04901 Radiolite de la Ingersoll este o replică a primului ceas produs de bradul american, în 1892, destinat, la acel moment, muncitorilor americani. Produsul original avea prețul de 1 dolar, echivalentul câștigului obținut de un american într-o zi de lucru. Ceasul, cunoscut sub numele de Dollar Watch, a fost vândut în peste un milion de exemplare. În prezent, în România mai este disponibilă doar o singură bucată din colecția The Trenton I04901 Radiolite – foto dreapta.

Ceasurile Ingersoll disponibile în site pot fi probate în showroom-ul WatchShop.ro din București, dar și în barber shop-uri partenere din Cluj-Napoca, în magazine de îmbrăcăminte și accesorii pentru bărbați (Suvari și Urban Ties), precum și în cadrul sălilor de sport pentru femei din rețeaua Lady Fit.

Clienții care aleg ceasurile premium Ingersoll beneficiază de garanție pe viață pentru mecanism – brandul fiind singurul din lume care oferă această facilitate –, precum și de o serie de alte servicii suplimentare oferite de WatchShop.ro.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s