Advertisements
October 22, 2018
  • 3:52 pm Uber lansează un set de funcții pentru siguranța șoferilor și a pasagerilor
  • 3:48 pm Huawei a lansat cel mai puternic smartphone din lume
  • 3:38 pm CEA MAI MARE EXPOZIŢIE DE SECURITATE ÎNCEPE MÂINE LA ROMEXPO
  • 4:02 pm MICROSOFT TECH DAY
  • 3:59 pm Bosch Service Solutions își mută operațiunile într-o nouă clădire de birouri din Timișoara

Gigantul fintech Revolut anunță lansarea serviciilor sale în România. Utilizatorii din România vor putea să deschidă în curând un cont curent în aplicația Revolut în mai puțin de trei minute, să facă transferuri domestice și internaționale gratuite și să cheltuiască bani în străinătate fără comisioane ascunse.

Revolut, compania fintech înființată în Londra cu misiunea ambițioasă de a înlătura granițele fizice și de a elimina taxele bancare ascunse, va deschide un birou în România în luna mai, a anunțat Andrius Biceika, Head of Country Managers, pe scena conferinței Emerging Fintech for the Real Economy care a avut loc în București.

Formată dintr-un Country Manager și o echipă de marketing de mici dimensiuni, echipa locală a Revolut va fi responsabilă de creșterea și dezvoltarea pieței din România, precum și crearea unei revoluții financiar-bancare autohtone.

Revolut le permite utilizatorilor să deschidă un cont curent în aplicație în câteva minute, să efectueze transferuri domestice și internaționale gratuite, să dețină și să schimbe 25 de monede în aplicație folosind cursul de schimb real (interbancar) și să cheltuie bani în întreaga lume, în 130 de monede, fără taxe și comisioane ascunse, folosind un card contactless VISA sau MasterCard.

”Revolut are în acest moment peste 25000 de utilizatori în România care au încredere în noi pentru a le gestiona banii. În 2017 aceștia au cheltuit 3 milioane de dolari și au economisit peste 150.000$ alegând Revolut în detrimentul băncilor tradiționale. Am ajuns la aceste rezultate organic, fără investiții în marketing. Suntem convinși că putem depăși 100,000 de utilizatori în România până la finalul anului cu susținerea echipei locale. În timp ce băncile tradiționale percep un comision de schimb valutar de până la 5%, clienții noștri au posibilitatea să transfere și să cheltuie bani oriunde în lume folosind cursul de schimb valutar real, cel interbancar. Fără taxe și comisioane bancare ascunse! Suntem aici pentru a încheia monopolul băncilor mari care au profitat de clienții lor prea mult timp, cu taxe și comisioane ascunse și tehnologie îndoielnică!”, a spus Andrius Biceika, Head of Country Managers, Revolut.

Înființat în iulie 2015 în Londra de Nikolay Storonsky și Vlad Yatsenko, Revolut are încredere că poate deveni un cont curent pentru gestionarea întregii activități financiare a utilizatorilor săi. Oferind servicii precum debit direct, depozite de economii inteligente “Vaults”, asigurare de călătorie bazată pe geolocalizare și expunere exclusivă la criptomonede, utilizatorii Revolut se bucură de tehnologie de ultimă generație. Aceștia pot până și să cumpere și să tranzacționeze Bitcoin, Litecoin și Ethereum prin simpla apăsare a unui buton, direct din aplicație.

Compania inovatoare în domeniul fintech a atras până în prezent peste 1.800.000 de utilizatori și a procesat tranzacții de peste 12 miliarde de dolari. Revolut zguduie de la temelie serviciile financiare tradiționale punând tehnologia în centrul serviciului oferit clienților, care primesc notificări imediat ce cheltuie bani, văd cheltuielile pe categorii, au acces la instrumente de bugetare și măsuri de securitate sporită precum abilitatea de a utiliza gratuit carduri virtuale de unică folosință sau de a activa setări de siguranță bazate pe locație și proximitate.

Advertisements
admin

Redactor online cu o experiență de aproape zece ani.

RELATED ARTICLES
LEAVE A COMMENT

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: