Advertisements
July 19, 2018
  • 8:26 pm Opinie Constantin Magdalina, expert Tendinte si tehnologii emergente: Frica de eșec în antreprenoriat
  • 3:01 pm Provision si Boldon James anunta un nou parteneriat in domeniul securitatii informatiei pentru Romania si Rep. Moldova
  • 2:57 pm Totul despre actualizarea sistemului ERP SAP Business One
  • 2:51 pm Cauti o agentie SEO? Iata ce ar trebui sa stii!
  • 2:46 pm Carturarul.ro – o noua platforma care prezinta recenzii de carti

Camera Deputaţilor a adoptat în data de 20.06.2018, în calitate de cameră decizională, proiectul de Lege privind internship-ul, prin care se reglementează modalitatea de efectuare a programelor de internship pentru persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani, în scopul dezvoltării abilităţilor profesionale, desfăşurarea unor activităţi şi familiarizarea cu cerinţele organizaţiei gazdă, cunoaşterea de către interni a specificului activităţii organizaţiei, dobândirii de experienţă profesională şi facilitarea tranziţiei de la sistemul de educaţie către piaţa muncii.

Potrivit noii legi, programul de internship se desfăşoară în baza unui contract de internship încheiat pe durată determinată de maxim 720 ore pe parcursul a maxim 6 luni, fără posibilitatea de prelungire şi în temeiul căruia o persoană fizică, denumită intern, se obligă să se pregătească profesional şi să desfăşoare o activitate sub autoritatea unei persoane juridice denumită organizaţie gazdă, care, la rândul ei, se obligă să îi asigure o indemnizaţie lunară şi toate condiţiile necesare dobândirii de abilităţi practice.

Indemnizaţia lunară este egală cu cel puţin 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi se acordă proporţional cu numărul de ore de activitate desfăşurată.
În funcţie de numărul de salariaţi, organizaţia gazdă poate încheia în mod simultan contracte de internship pentru un număr de interni care nu poate fi mai mare de 5% din numărul total al salariaţilor. Astfel, organizaţia gazdă care are încadraţi cel mult 20 salariaţi poate încheia simultan cel mult 2 contracte de intrenship. De asemenea, potrivit proiectului adoptat, perioada în care internul a desfăşurat activitatea în baza contractului de internship se consideră vechime în muncă şi, după caz, vechime în specialitate în funcţie de tipul activităţii.

La sfârşitul perioadei de internship se evaluează activitatea internului şi se acordă prin intermediul unui referat, calificativul, eliberându-se certificatul de internship prin care se atestă perioada în care internul a desfăşurat activitate în baza contractului de internship, activităţile desfăşurate, precum şi calificativul obţinut în urma evaluării.
INTERNSHIP-UL: INSTRUMENT MODERN PENTRU DOBÂNDIREA EXPERIENŢEI DE CĂTRE TINERI

CNIPMMR îşi exprimă susţinerea pentru reglementarea de noi instrumente juridice puse la dispoziţia tinerilor, în special pentru a dobândi experienţă practică în vederea angajării.

Contractul de internship constituie un instrument alternativ prin care angajatorii pot asigura pentru interni dobândirea de cunoștința teoretice și practice pentru o posibilă angajare, având în vedere şi acordare primei de promovare a angajării în cuantum de 4.586 de lei pentru fiecare persoană angajată dacă în termen de 60 de zile de la finalizarea programului de internship se încheie un contract individual de muncă cu
persoana care a desfăşurat programul de internship şi menţine raportul de muncă pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 24 de luni.

OBSERVAŢIILE CNIPMMR PRIVIND LEGEA INTERNSHIPULUI

Din analiza proiectului de lege privind internshipul, au fost identificate următoarele probleme:

1. Nu este specificată o limită maximă de vârstă până la care se pot incheia de către intern contracte de internship. Nu este stabilit niciun numar maxim de contracte de internship pe care o persoană le poate încheia.

2. În cazul absolvenţilor de învătământ superior, dispoziţiile legii internshipului se suprapun cu Legea nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior, care dispun că “Stagiarul, pe perioada stagiului, se obligă să presteze muncă pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu, în baza unui contract individual de muncă şi a contractului de stagiu” . De asemenea, se prevede că durata stagiului este de 6 luni. În aceste condiţii nu este clar pentru angajatori când se încheie contracte de stagiu şi când se încheie cele de internship, finalitatea fiind aceeaşi. Mai mult, având în vedere că perioada de internship este considerată vechime în muncă, un absolvent după un astfel de contract nu mai poate fi considerat în perioada de stagiu.

3. Nu este clarificată legătura cu dispoziţiile din Codul Muncii privind perioada de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie şi de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcţiile de conducere, perioadă în care contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, fără a fi necesară motivarea acesteia.

“Internshipul este un instrument eficient care se adresează tinerilor, ajutându-i în dobândirea de noi competenţe. Noua legislaţie privind internshipul crează o inflaţie de reglementere, într-un domeniu care trebuie să fie foarte simplu şi uşor accesibil. În acest monent avem: Legea internshipului, Legea nr. 258/2007 privind practica elevilor şi studenţilor, Legea nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior şi Legea voluntariatului nr. 78/2014, toate conţinând elemente care se suprapun şi care vor crea probleme în aplicare.

Considerăm că era necesar să existe o împărţire simplă pentru tineri în două perioade: studii şi post studii. În perioada studiilor să fie reglementată practica în mod obligatoriu, internshipul să fie pentru cei care doresc să obţină competenţe în plus în afara programelor şcolare sau universitare, iar stagiu să fie reglementat ca o perioadă de maxim 2 ani de la terminarea studiilor, în care primele 6 luni după debutul în profesie se consideră perioadă de stagiu. Toate aceste intrumente trebuie să fie pentru tinerii de până în maxim 30 de ani şi să se regăsească într-o singură lege”, a declarat Florin JIANU, președinte CNIPMMR.

Advertisements
admin

Redactor online cu o experiență de aproape zece ani.

RELATED ARTICLES
LEAVE A COMMENT

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: